Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Seminte pe strada Stefan cel Mare din Dorohoi01

Dacă până acum tot urmăream la televizor dezbaterile analiştilor despre criză şi despre efectele sale, acum am apucat să vedem cu proprii ochi influenţele recesiunii. Criza simţită adânc de dorohoieni în buzunare s-a materializat în urbea noastră în momentul în care concetăţenii noştri au văzut un prilej de profit rapid.

Ieri în jurul orei 18:30 un camion încărcat cu semniţe de floarea soarelui care venea din direcţia Broscăuţi şi se îndrepta spre ieşirea din Dorohoi a suferit o defecţiune la unul din obloane. Acesta s-a deschis, iar conţinutul transportat de autovehicul a fost împrăştiat pe stradă pe o porţiune de aproximativ un kilometru.

Începând cu zona staţiei Peco-Miracom şi până în faţa sediului Direcţiei de Asistenţă Socială s-au format mormane de seminţe. Pe lângă problemele pe care le-au cauzat şoferilor, seminţele buclucaşe i-au scos pe dorohoienii din aceste zone din case. Oamenii au ieşit în stradă cu saci, mături sau lopeţi pentru a culege “mana căzută din caminon”.

“Când am venit de la serviciu am văzut strada plină de seminţe, m-am dus şi m-am schimbat şi am ieşit să strâng seminţe la fel ca vecinii mei, care erau deja acolo”, ne-a declarat un locatar.

În lipsa gunoierilor care să adune seminţele şi să cureţe strada locuitorii din aceste zone au luat ei decizia de a face această “grea operaţiune”. Acesta ar putea fi unul din motivele pentru care s-au “grăbit să ajute municipalitatea”, ecologia fiind acum la modă. O a doua posibilitate ar fi că din dorinţa de a nu fi risipite seminţele, oamenii le-au cules pentru a le da hrană animalelor.

“Nu e normal să facem aşa, însă de ce să se piardă când le putem folosi în beneficiul nostru”, ne-a declarat un alt locatar. (DorohoiNews.ro, Adriana D.)



Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Seminte pe strada Stefan cel Mare din Dorohoi01Seminte pe strada Stefan cel Mare din Dorohoi02Seminte pe strada Stefan cel Mare din Dorohoi03Seminte pe strada Stefan cel Mare din Dorohoi04Seminte pe strada Stefan cel Mare din Dorohoi05Seminte pe strada Stefan cel Mare din Dorohoi06Seminte pe strada Stefan cel Mare din Dorohoi07Seminte pe strada Stefan cel Mare din Dorohoi08
DorohoiNews.ro, 14-09-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție
Vând și închiriez terenuri pentru casă și terenuri agricole, potrivite pentru construcții ...

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu
Societate Comercială angajează persoană pentru secretariat și doamnă pentru curățenie ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

Vând vilă cu teren intravilan

Vând vilă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând casă cu anexe

Vând casă cu anexe
Vând casă bună locuibilă cu anexe (grajd de animale fanar beci etc) și teren lângă casa ...

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi adresează sincere condoleanțe colegei noastre Gabriela Popușoi, în ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro